Despre dragoste

Tovarășul meu, Dorul

wikimedia-org
Sursa foto: wikimedia.org

Zorii zilei mă plesnesc peste ochi. Mă-ncrețesc, mă trezesc și mă ridic. Arunc o privire în pat pe perna mea, lângă locul unde am dormit. Dorul încă mai doarme, nu s-a trezit. ” Uff, ce bine. Câteva clipe de liniște”, îmi zic. Mă ridic și pornesc tiptil spre bucătărie, să nu trezesc Dorul. Dar în acel moment mă simte, se trezește brusc și pornește și el din urma mea, spre bucătărie. ”Bună dimineața, aici sunt!” îmi spune. Suspin.

Ajung în bucătărie. Pornesc mașina de cafea. Cât aștept cafeaua, mă uit pe geam. Dorul stă așezat pe scaun lângă mine. Nu spune nimic. Când e gata cafeaua, scot două cești- una pentru mine, una pentru Dor. Le pun pe ambele pe masă. ”Cafeaua lui era mai gustoasă”, îmi bombănește Dorul. ”Taci și bea!” îi răspund.

După dejun, mă îndrept spre garderobă să mă îmbrac pentru muncă. ”Nu vrei să mergi la muncă, ai vrea să fii altundeva acum”, rostește Dorul. ”Ba vreau la muncă!” îi răspund eu, încercând să nu îl iau în seamă. Probez o bluză, apoi alta. ”Tot degeaba”, comentează Dorul.

Când sunt gata de plecare, îmi iau cheile și geanta și pornesc spre ușă. Gata să ies, mai arunc o privire înapoi. Dorul stă în cameră și mă privește îmbufnat. ”Vii și tu?”, îl întreb. Zâmbește și vine. Plecăm amândoi.

La muncă sunt ocupată, nu îl prea bag în seamă. El stă cuminte lângă mine, la birou. Și-a tras și un scaun. Din când în când îmi mai împinge telefonul, să văd dacă nu cumva mi-a venit vreun mesaj. Ecranul telefonului e gol, nu mi-a venit nimic. Dorul îmi ia înapoi telefonul și îl pune la o parte, oftând cu greu.

La sfârșitul zilei de muncă sunt obosită, nu mă mai pot concentra. Atunci Dorul se simte liber să mă ia în brațe, să mă copleșească. ”Hai acasă”, îi spun eu. ”Nu, hai să ne mai plimbăm puțin” îmi șoptește el încet.

Urcăm în mașină și, în loc să pornim spre casă, o luăm spre ieșirea din oraș. La o margine de câmpie, coborâm din mașină și ne așezăm pe iarbă. Privim în zare, unul lângă altul- eu și Dorul. Îmi mai împinge odată telefonul să controlez mesajele. Nu e niciun mesaj. ”Mai ai să mă sâcâi cu el?! De ce te ții atâta după mine?! Lasă-mă în pace! Nu mai pot!” îl îmbrâncesc eu urlând furioasă. Dorul nu spune nimic. Suspină. ”Acolo la el, iarba e mai verde, iar apusul mai frumos”, îmi șoptește el, abia auzit. Nu mai am puteri să ripostez…

Mă ia în brațe și mă ține strâns, strâns. Atât de strâns, încât mă dor toate măruntaiele. Mi se așează o greutate enormă pe inimă. Îmi e greu să respir, nu mai am nici aer. Mi se întunecă în fața ochilor. Mintea îmi vuiește, nu-mi mai aud gândurile… Durerea îmi ajunge până-n creier, mă copleșește, o simt fizic…

”Gata!” mă zmucesc eu brusc din brațele Dorului. ”Hai acasă!” îi spun și pornesc hotărâtă spre mașină. Dorul se uită în urma mea, se ridică de pe iarbă și vine și el. Urcăm în mașină și mergem acasă.

Seara fac un duș și mă pregătesc de somn. Dorul mă ajută să îmi pun pijamaua, îmi piaptănă părul, îmi șterge duios fața de apă cu prosopul, mă privește în ochi și-mi zâmbește. Apoi mergem la culcare. Adormim din nou împreună, unul în brațele celuilalt.

Afară e noapte, în cameră e liniște și beznă, iar noi în pat singuri-singurei…

Eu și Dorul.

Werbeanzeigen

Kommentar verfassen

Trage deine Daten unten ein oder klicke ein Icon um dich einzuloggen:

WordPress.com-Logo

Du kommentierst mit Deinem WordPress.com-Konto. Abmelden /  Ändern )

Google Foto

Du kommentierst mit Deinem Google-Konto. Abmelden /  Ändern )

Twitter-Bild

Du kommentierst mit Deinem Twitter-Konto. Abmelden /  Ändern )

Facebook-Foto

Du kommentierst mit Deinem Facebook-Konto. Abmelden /  Ändern )

Verbinde mit %s